Filarmonica de Stat Iasi
Ion Baciu
Dirijorul Ion Baciu s-a nascut la 21 iulie 1931, la Brateiu – Medias (in Transilvania). A studiat la Conservatorul din Bucuresti, cu dirijorul si compozitorul Constantin Silvestri. Dupa terminarea studiilor in 1955 a activat ca dirijor, timp de opt ani, la Filarmonica din Ploiesti. Din anul 1962 a devenit dirijor permanent la Filarmonica de Stat din Iasi, iar din 1968 a fost numit si director al acestei institutii.
Timp de un sfert de veac, personalitatea lui Ion Baciu s-a identificat cu viata muzicala a Iasului: dirijor si director al Filarmonicii, colaborator la Opera de Stat, profesor si apoi rector (1974-1976) al Academiei de Arte George Enescu, nelipsit pe undele postului de Radio Iasi, cu vorba ori cu muzica.
Ion Baciu a fost un muzician complex, un dirijor irezistibil, o prezenta scenica cuceritoare, cu o putere de influentare iesita din comun. Este suficient sa amintim aici antologicele concerte de iarna, ce au facut deliciul publicului timp de mai multe stagiuni, la hotarul dintre ani, pana in decembrie 1986. De atunci au mai fost incercari de a continua sau de a reedita acele seri de neuitat, dar dincolo de programul ori de muzica interpretata, Ion Baciu aducea ceva ce nu poate fi invatat, studiat sau memorat. Ceva ce nici macar n-are nume; o putere asupra celor prezenti – interpreti si spectatori deopotriva – care constituie de fapt secretul salilor pline, patru sau sase seri la rand, cu biletele epuizate cu mult timp inainte. De la venirea sa la Iasi, istoria muzicala a orasului s-a impartit in: inainte, in timpul si dupa Ion Baciu.
Orice mare sef de orchestra urmareste realizarea unor viziuni interpretative de referinta. Ion Baciu a fost unul dintre putinii dirijori care s-au preocupat de nasterea, cresterea si consacrarea unui ansamblu artistic. El si-a construit mai intai instrumentul muzical – si nu unul mediocru, ci un „Stradivarius” – apoi a interpretat cu el muzica, intr-o maniera imposibil de uitat! Datorita lui Ion Baciu, orchestra Iasului si-a schimbat numele in renume.
Cu Baciu, Academia de Arte George Enescu si Filarmonica au fost o singura echipa si au contribuit la nasterea „Orchestrei super”, tot mai cunoscuta in tara si apoi peste hotare, incepand din anii ’70.
In perioada microstagiunilor organizate la Bucuresti, cu orchestra condusa de Ion Baciu, manifestarea entuziasmului auditorilor din capitala a fost pe masura valorii artistilor ieseni. Membrii ansamblului simfonic erau, dupa caz (cum amuzat isi amintea mentorul Ion Baciu), „tanara” orchestra a Filarmonicii sau „matura” orchestra a Conservatorului – in realitate una si aceeasi echipa de artisti!
„Ascultand marti seara concertul simfonic prezentat de orchestra Conservatorului «George Enescu» din Iasi – nota criticul Edgar Elian –, publicul aflat in sala Ateneului a avut placuta surpriza sa constate ca formatia studenteasca oaspete, departe de a solicita uzuala condescendenta studenteasca impusa de productiile unor invatacei in ale muzicii, rezista cu succes in fata celor mai pretentioase exigente ce se pot exprima la adresa unui ansamblu de incercati muzicieni profesionisti. Mai mult chiar – fie-ne ingaduit sa afirmam aceasta cu toata raspunderea – orchestra a oferit adeseori satisfactii estetice necunoscute celor care urmaresc activitatea curenta a marilor si experimentatelor colective simfonice bucurestene… Ceea ce a reusit sa obtina Ion Baciu de la acesti studenti ca omogenitate ca omogenitate de ansamblu, ca rafinament al nuantelor, ca tehnica individuala si de grup constituie o demonstratie graitoare a remarcabilului sau talent pedagogic, dar totodata si a capacitatii sale de a patrunde esenta expresiva si stilistica a lucrarilor interpretate.” (19 februarie 1970)
De numele lui Ion Baciu se leaga cele mai importante evenimente muzicale ale Filarmonicii: largirea spectaculoasa a repertoriului, insusirea celor mai importante stiluri interpretative, nasterea „culorii” timbrale inconfundabile a orchestrei. Lui Baciu si orchestrei sale li se datoreaza interpretari memorabile din muzica lui Enescu (culminand cu Simfonia nr. 2 si opera Oedip), Wagner, Ceaikovski, Brahms, Prokofiev, Stravinski, Paul Constantinescu, Martian Negrea, Ravel, Debussy si multi altii. Toate acestea, pe fondul unei discipline stricte, al unui profesionalism fara compromisuri.
In anul 1986 Ion Baciu a plecat de la Iasi la Ploiesti si apoi in Suedia. Dupa o lunga suferinta, in toamna anului 1995 a revenit in tara, indemnat parca de presimtirea sfarsitului. S-a stins din viata la Ploiesti, la 8 noiembrie 1995. A fost apoi adus la Iasi, mai intii la Filarmonica pentru un ultim ramas bun de la cei ce l-au cunoscut si iubit, apoi a fost inmormantat la cimitirul „Eternitatea” din Iasi, alaturi de fiul sau Nicolae.
Timp de un sfert de veac, personalitatea lui Ion Baciu s-a identificat cu viata muzicala a Iasului: dirijor si director al Filarmonicii, colaborator la Opera de Stat, profesor si apoi rector (1974-1976) al Academiei de Arte George Enescu, nelipsit pe undele postului de Radio Iasi, cu vorba ori cu muzica.
Ion Baciu a fost un muzician complex, un dirijor irezistibil, o prezenta scenica cuceritoare, cu o putere de influentare iesita din comun. Este suficient sa amintim aici antologicele concerte de iarna, ce au facut deliciul publicului timp de mai multe stagiuni, la hotarul dintre ani, pana in decembrie 1986. De atunci au mai fost incercari de a continua sau de a reedita acele seri de neuitat, dar dincolo de programul ori de muzica interpretata, Ion Baciu aducea ceva ce nu poate fi invatat, studiat sau memorat. Ceva ce nici macar n-are nume; o putere asupra celor prezenti – interpreti si spectatori deopotriva – care constituie de fapt secretul salilor pline, patru sau sase seri la rand, cu biletele epuizate cu mult timp inainte. De la venirea sa la Iasi, istoria muzicala a orasului s-a impartit in: inainte, in timpul si dupa Ion Baciu.
Orice mare sef de orchestra urmareste realizarea unor viziuni interpretative de referinta. Ion Baciu a fost unul dintre putinii dirijori care s-au preocupat de nasterea, cresterea si consacrarea unui ansamblu artistic. El si-a construit mai intai instrumentul muzical – si nu unul mediocru, ci un „Stradivarius” – apoi a interpretat cu el muzica, intr-o maniera imposibil de uitat! Datorita lui Ion Baciu, orchestra Iasului si-a schimbat numele in renume.
Cu Baciu, Academia de Arte George Enescu si Filarmonica au fost o singura echipa si au contribuit la nasterea „Orchestrei super”, tot mai cunoscuta in tara si apoi peste hotare, incepand din anii ’70.
In perioada microstagiunilor organizate la Bucuresti, cu orchestra condusa de Ion Baciu, manifestarea entuziasmului auditorilor din capitala a fost pe masura valorii artistilor ieseni. Membrii ansamblului simfonic erau, dupa caz (cum amuzat isi amintea mentorul Ion Baciu), „tanara” orchestra a Filarmonicii sau „matura” orchestra a Conservatorului – in realitate una si aceeasi echipa de artisti!
„Ascultand marti seara concertul simfonic prezentat de orchestra Conservatorului «George Enescu» din Iasi – nota criticul Edgar Elian –, publicul aflat in sala Ateneului a avut placuta surpriza sa constate ca formatia studenteasca oaspete, departe de a solicita uzuala condescendenta studenteasca impusa de productiile unor invatacei in ale muzicii, rezista cu succes in fata celor mai pretentioase exigente ce se pot exprima la adresa unui ansamblu de incercati muzicieni profesionisti. Mai mult chiar – fie-ne ingaduit sa afirmam aceasta cu toata raspunderea – orchestra a oferit adeseori satisfactii estetice necunoscute celor care urmaresc activitatea curenta a marilor si experimentatelor colective simfonice bucurestene… Ceea ce a reusit sa obtina Ion Baciu de la acesti studenti ca omogenitate ca omogenitate de ansamblu, ca rafinament al nuantelor, ca tehnica individuala si de grup constituie o demonstratie graitoare a remarcabilului sau talent pedagogic, dar totodata si a capacitatii sale de a patrunde esenta expresiva si stilistica a lucrarilor interpretate.” (19 februarie 1970)
De numele lui Ion Baciu se leaga cele mai importante evenimente muzicale ale Filarmonicii: largirea spectaculoasa a repertoriului, insusirea celor mai importante stiluri interpretative, nasterea „culorii” timbrale inconfundabile a orchestrei. Lui Baciu si orchestrei sale li se datoreaza interpretari memorabile din muzica lui Enescu (culminand cu Simfonia nr. 2 si opera Oedip), Wagner, Ceaikovski, Brahms, Prokofiev, Stravinski, Paul Constantinescu, Martian Negrea, Ravel, Debussy si multi altii. Toate acestea, pe fondul unei discipline stricte, al unui profesionalism fara compromisuri.
In anul 1986 Ion Baciu a plecat de la Iasi la Ploiesti si apoi in Suedia. Dupa o lunga suferinta, in toamna anului 1995 a revenit in tara, indemnat parca de presimtirea sfarsitului. S-a stins din viata la Ploiesti, la 8 noiembrie 1995. A fost apoi adus la Iasi, mai intii la Filarmonica pentru un ultim ramas bun de la cei ce l-au cunoscut si iubit, apoi a fost inmormantat la cimitirul „Eternitatea” din Iasi, alaturi de fiul sau Nicolae.
